FCSB traversează o perioadă teribilă, atât în Superligă, unde ocupă locul 10, cât și în Europa League, poziția a 31-a înaintea duelului din deplasare cu Steaua Roșie.
În ciuda faptului că nimic nu sună „roz” pentru gruparea roș-albaștră, Florin Cernat, noul director sportiv, este optimist și spune că echipa va arăta o cu totul altă ață în viitorul apropiat.
FCSB respiră greu în această perioadă. În competiția internă e pe locul 10, la cinci puncte de play-off, în timp ce în Liga Europa vine după trei eșecuri la rând și este în coada clasamentului.
În ciuda acestui scenariu sumbru Florin Cernat, noul director sportiv, vede „luminița de la capătul tunelului” și spune că echipa va arăta mult mai bine, iar asta se va întâmpla cât mai curând posibil.
Motivul? Lotul foarte bun și echilibrat pe care îl are la dispoziție Elias Charalambous.
„Nu pot să zic că am emoţii, dar în fotbal se pot întâmpla foarte multe, că de-aia e aşa frumos. Cred că în viitorul apropiat o să avem altă faţă şi am încredere în toţi băieţii pentru că e un lot foarte bun, foarte echilibrat”, a spus Florin Cernat, potrivit orangesport.ro.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2FCe-Stefan-Tarnovanu-1400x862.jpg)
MEDIAFAX FOTO
Titularul din poarta roș-albaștrilor este de părere că, atât timp cât echipa primește gol sau goluri la fiecare meci, e greu să aibă pretenții în campionat și în cupele europene.
Chiar dacă el și colegii săi sunt mult sub nivelul ultimelor două sezoane, goalkeeper-ul dă vina pe … neșansă, pentru rezutlatele slabe din actuala stagiune.
„Conducem iar și nu câștigăm. Meciul trebuia să fie la discreția noastră. La Sibiu am condus, nu am câștigat. Cât timp primești gol la fiecare meci, nu ai cum să intri în play-off, să ai pretenții la campionat. E și frustrant să nu câștigi meciul când ai ocazii, posesia. E complicat.
Să mă leg de șansă, pot spune că nu am mai avut șansa de anul trecut. Acum nu mai marcăm. E ciudat. Trebuie să facem cumva să prindem play-off-ul și un loc de cupă europeană.
Trebuie să facem ceva. La Belgrad (n.r. cu Steaua Roșie, în Europa League) trebuie să facem cât de mult putem”, a spus Ștefan Târnovanu, după remiza cu Petrolul.